Ficusul

Familia ficusului cuprinde plante extrem de diferite. Pot exista ficusi de 30 de metri inaltime, da de asemenea, pot exista si specii pitice.

Ficusul este o planta cu frunzele stralucitoare si delicate, dar in acelasi timp, groase. Desi ficusul este o planta foarte populara in mediul de acasa dar si cel de la birou,  de foarte multe ori, ambientul nu ii este prielnic, si poate pierde multe frunze datorita luminii soarelui inadecvata, a apei sau a oricarei schimbari din mediul inconjurator. Pentru entuziastii plantelor, care sunt disusi sa petreaca un pic de timp suplimentar cu plantele, ficusul merita acest efort suplimentar.

Multe specii de ficus rodesc, fructul sau fiind smochina. In functie de specie, fructul poate avea mai multe culori.

Ingrijirea ficusului presupune parcurgerea catorva pasi:

  • Pasul 1: Asezati ficusul intr-un loc cu lumina moderata. Acesta se va simti bine la 1-1,5 metri distanta de o fereastra insorita, sau aproape de o fereastra umbrita.
  • Pasul 2: Udati ficusul atunci cand suprafata pamantului este aproape uscata. Udati planta pana ce apa ajunge la gaurile de scurgere, apoi se toarna apa si in farfuria de drenaj. Nu permiteti ca solul sa se usuce, dar nici sa fie foarte ud, deoarece acest tip de modificari poate duce la pierderea frunzelor.
  • Pasul 3: Fertilizati ficusul la cel putin 6 luni, folosind o solutie slaba de ingrasamant lichid. La aplicarea excesiva a ingrasamintelor, ficusul riposteaza, si isi pierde frunzele.
  • Pasul 4: Pastrati ficusul intr-o camera calda, cu temperatura in timpul zilei intre 21-26 grade, iar pe timpul noptii cu 10 grade mai putin. Desi ficusul poate supravietui la temperaturi reci, planta nu va tolera, cu siguranta, schimbarile bruste de temperatura.
  • Pasul 5: Pastrati ficusul la distanta de ferestre si usi, aparate de aer conditionat sau de incalzire.
  • Pasul 6: Transplantati ficusul o data la fiecare 3 ani, sau ori de cate ori solul devine compactat si incepe sa se usuce.

Tipuri de ficus

Ficusul este un copac tropical, care, dupa cum am vazut, prefera ambient cald.
Ficus Religiosa – este un arbore sacru pentru budisti si hindusi. Smochinele produse de acest copac sunt de culoare mov, iar frunzele sale sunt neobisnuite, in sensul ca sunt foarte subtiri. Este potrivit doar pentru cresterea in exterior, asa ca se intalneste doar in zonele tropicale. Uneori, se mai creste si in interior, ca planta de apartament.
Ficus Benjamina – initial a fost important ca arbore de gradina, putand ajunge pana la 15-18 metri. Singurul incovenient este ca radacina poate deveni invaziva, si poate afecta infrastructuri subterane, precum canalizare, apa sau fose septice. Acum, foarte rar folosit ca copac in aer liber, acest tip de ficus este utilizat acum pentru realizarea lucrurilor de mana impletite.
Ficus Lyata – este nativ din Africa, are frunzele foarte mari, si este cultivat preponderent in aer liber.
Ficus Elastica – cunoscut si sub denumirea de arborele de cauciuc, si este cel pe care il intalnim in apartamente.

Inmultirea ficusului

Inmultirea se realizeaza prin butasi de tulpina.

  • Pasul 1: Examinati planta si constatati daca este perfect sanatoasa. Gasiti o ramura care are cel putin 2 frunze la varf. Ramura trebuie sa fie proaspat crescuta, si nu lemnoasa. Ramura nou-crescuta este verde deschis spre cafeniu, si se indoaie usor. Ramura batrana, este lemnoasa, gri si rigida.
  • Pasul 2: Utilizati un foarfece de gradina, sa taiati o ramura care are lungimea de 10-15 cm. lungime. Daca exista mai multe frunze pe ramura, se recomanda indepartarea tuturor, mai putin ultimele doua din varf. Acest lucru va permite  ramurii sa isi foloseasca energia pentru dezvoltarea unui nou sistem de radacina, si sa nu isi canalizeze fortele pe intretinerea vietii mai multor frunze.
  • Pasul 3: Umpleti un borcan cu apa filtrata. Puneti ramura de ficus in apa, cu taietura in jos.
  • Pasul 4: Verificati ramura cel putin o data pe saptamana, si verificati daca rana s-a vindecat. Schimbati apa tot la fel, cel putin o data pe saptamana.
  • Pasul 5: Cand ramura de ficus a facut radacini de cel putin 5 cm lungime, este gata de transplantat in ghiveci. Utilizati ghiveci prevazut cu gauri de scurgere is tava de drenaj. Dupla plantare, udati bine pamantul.

Cum sa preveniti pierderea frunzelor

Ficusul trebuie sa fie ‘fericit’ pentru a-si putea pastra frunzele. De aceea, daca el ‘considera’ ca este intr-o stare de stress, va riposta, iar primul lucru pe care il va face, este sa isi piarda frunzele.

  • Pasul 1: Pastrati ficusul intr-u lumina intensa si puternica. In timpul lunilor de iarna, cand lumina slabeste, pe cat posibil, mutati-l intr-o zona unde lumina este mai puternica. Deoarece este sensibil la schimbare,  cand il mutati, este posibil sa piarda cateva frunze, dar in 30, maximum 60 zile, se va recupera.
  • Pasul 2: Evitati sa asezati ficusul intr-un loc unde pot exista schimbari de temperatura, sau aparate de ventilatie.
  • Pasul 3: Udati ficusul numai atunci cand solul se simte uscat: varful degetului infipt in pamant nu este umed. Daca are prea multa apa, atunci ficusul va pierde frunze.
  • Pasul 4: Verificati ficusul de daunatori: cei mai comuni sunt purecele alb si afidele. Daca descoperiti vreunul dintre acesti paraziti, tratati imediat cu pesticidul corespunzator.

Un comentariu

  1. Am doi ficusi ficus elastica. Unul are 25 de ani si nu are decat 1,6 m inaltime, cu doua ramuri pline de frunze. La un moment dat si-a pierdut o parte din frunze. L-am taiat cam la 1m si nu mai avea decat tulpina . Si-a revenit si acum zic ca e pomul meu de suflet !! Ficusul e gradina mea de apartament. Iubesc plantele, mai ales cele ce dau verde in casa. Florile (plantele cu flori ) sunt pe planul al 2-lea !Cu toate acestea iubesc si florile dar… verde,verde.verde…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *